Cât durează să înveți franceza? Răspunsul în ore, nu în luni

Întrebarea vine la fiecare primă discuție, și mereu la fel: „în cât timp o vorbesc?". Răspunsul cinstit e că nimeni nu poate să îți spună în luni, fiindcă luna nu e o unitate de învățat. Ora este.

Pe scurt, dacă vrei cifra înainte de orice: până la nivelul B1, cel la care te descurci singur în Franța, îți trebuie undeva la 350 până la 400 de ore de lucru cu limba. De acolo încolo, în cât timp le aduni depinde numai de tine.

Tabelul, fără înflorituri

Cifrele de mai jos sunt estimările folosite de Alliance Française și de centrele care pregătesc pentru examenele DELF. Sunt ore cumulate, adică de la zero până la nivelul acela, nu de la unul la altul.

Nivel	Ore cumulate	Ce poți face concret
A1	100 până la 150	Te prezinți, comanzi, întrebi cât costă, înțelegi o propoziție spusă rar
A2	180 până la 200	Te descurci la magazin, la hotel, la o programare, vorbești despre trecut
B1	350 până la 400	Trăiești singur acolo. Mergi la doctor, la bancă, la primărie, ții o conversație
B2	500 până la 600	Lucrezi în franceză. Susții o ședință, scrii un email de serviciu, te cerți argumentat
C1	700 până la 800	Studiezi sau ții un post de răspundere. Înțelegi ironia, aluziile, jargonul

Institutul american care pregătește diplomații, Foreign Service Institute, pune franceza în categoria cea mai ușoară și socotește 600 până la 750 de ore de curs până la un nivel de lucru profesionist, adică B2 spre C1. Cifrele lor se potrivesc cu cele de sus, ceea ce e liniștitor: două instituții care nu au niciun interes comun ajung la același număr.

De ce „în 6 luni" nu înseamnă nimic

Ai văzut sigur reclame cu „franceza în 3 luni". Nu sunt neapărat minciuni, sunt doar propoziții fără informație. Trei luni înseamnă altceva pentru fiecare.

Ia B1 și cele 375 de ore ale lui, la mijlocul intervalului:

• 2 ore pe săptămână, cât fac cei mai mulți adulți care lucrează: aproape 4 ani.
• 2 ore de lecție plus 3 ore de lucru singur, adică 5 ore pe săptămână: un an și jumătate.
• 10 ore pe săptămână, ceea ce înseamnă că faci din franceză a doua ocupație: 9 luni.
• 25 de ore pe săptămână, adică un curs intensiv cu normă întreagă: 4 luni.

Aceeași limbă, același om, patru răspunsuri diferite. De asta, când cineva îți promite o lună anume fără să te întrebe câte ore poți da pe săptămână, îți vinde o senzație, nu un plan.

Doi oameni, aceleași ore, alt rezultat

Aici e partea pe care tabelele nu o arată. Puteți da amândoi câte două ore pe săptămână și să ajungeți în locuri complet diferite. Nu e vorba de talent, și aproape niciodată de vârstă. Diferența o fac patru lucruri, iar toate patru se aleg, nu se moștenesc.

Constanța bate intensitatea. Douăzeci de minute în fiecare zi valorează mai mult decât trei ore sâmbăta. Limba se așază între repetări, nu în timpul lor, și are nevoie de repetări dese și scurte, nu de rare și lungi. Cine face puțin dar zilnic o ia înaintea celui care se apucă din trei în trei săptămâni cu foc.

Un motiv concret duce mai departe decât dorința. „Aș vrea să știu franceză" se stinge prin februarie. „În mai mă mut la Lyon" nu se stinge, fiindcă data nu se mișcă. Cine are un termen adevărat învață altfel: alege ce îi trebuie, sare peste ce nu, și nu se oprește la prima săptămână grea.

Curajul de a vorbi prost. Ăsta e cel mai scump, fiindcă doare. Cine acceptă să sune caraghios din prima lună ajunge în șase luni unde ajunge în doi ani cel care așteaptă să fie pregătit. Nu vine niciun moment în care ești pregătit. Vine doar prima propoziție spusă cu greșeli, și după ea toate celelalte.

Cât trăiești în limbă între lecții. Nu ore de studiu, minute furate: un podcast în timp ce speli vasele, telefonul trecut pe franceză, un serial cu subtitrare în franceză și nu în română. Niciuna nu e lecție. Toate sunt ore.

De asta unul ajunge în trei luni unde altul ajunge într-un an, cu același profesor și cu același număr de lecții plătite. Orele din tabel spun cât drum este. Cât de repede îl faci, ține de tine.

Româna îți dă un avans real, și nu e puțin

Aici e partea bună, și e o veste pe care vorbitorii de engleză nu o au. Româna e limbă romanică, ca și franceza. Amândouă vin din latină, iar asta se vede în trei locuri unde alții se chinuie luni întregi.

Vocabularul. Nu pornești de la zero, pornești de la câteva mii de cuvinte pe care le recunoști din prima: table, important, necessaire, culture, naturel, difficile, possible. O bună parte din vocabularul de nivel B1 e deja pe jumătate în capul tău.

Genul substantivelor. Un vorbitor de engleză trebuie să învețe pe de rost, la fiecare cuvânt nou, dacă e le sau la. Tu ai deja reflexul: în română există masculin și feminin, iar de cele mai multe ori franceza merge în aceeași direcție.

Conjunctivul. Al doilea mare coșmar al englezilor. „Il faut que tu viennes" e exact „trebuie să vii". Pentru tine e o structură normală, nu o ciudățenie de memorat.

Ce rămâne greu, și nu are rost să te mint că nu e: pronunția. Vocalele nazale din un bon vin blanc, sunetul u din tu, literele scrise care nu se aud, și legăturile dintre cuvinte, care fac ca o propoziție întreagă să sune ca un singur cuvânt lung. Asta e partea la care se împiedică toți vorbitorii de română, și singurul mod de a o rezolva e să vorbești cu voce tare de la prima lecție, nu după ce „știi gramatica".

Ce îți fură orele

Nu toate orele valorează la fel. Am văzut oameni cu 200 de ore în spate care nu puteau cere o cafea, și oameni cu 80 care se descurcau. Diferența e aproape mereu una dintre astea:

Studiezi fără să vorbești. Aplicațiile de telefon, listele de cuvinte și exercițiile de gramatică construiesc o limbă pe care o înțelegi, nu una pe care o vorbești. Sunt două abilități diferite, antrenate diferit. Dacă la sfârșit vrei să vorbești, trebuie să vorbești de la început, prost și cu greșeli.

Lecții rare. O lecție pe două săptămâni nu e o lecție, e o reamintire. Ajungi de fiecare dată să recuperezi ce ai uitat. Două lecții pe săptămână bat o lecție lungă odată la două săptămâni, chiar dacă numărul de ore e același.

Pauze de câteva luni. Limba nu stă pe loc cât lipsești. Trei luni de pauză te dau înapoi cu vreo șase săptămâni de lucru. Mai bine o jumătate de oră pe săptămână, constant, decât perioade de foc urmate de tăcere.

Nu ai un obiectiv. „Vreau să știu franceză" nu se poate măsura, deci nu se poate atinge. „Vreau să trec interviul de la firma X în martie" se poate: știi ce vocabular îți trebuie, ce situații exersezi, și știi când ai ajuns.

Cu profesor sau singur?

Se poate și singur. E mai ieftin și e mai lent, iar motivul e simplu: singur nu ai cum să știi ce greșești. Îți repeți liniștit aceleași trei greșeli de sute de ori, până se lipesc, iar după aia le dezlipești mai greu decât le-ai fi învățat corect din prima.

Un profesor nu îți dă ore în plus. Îți dă ore care contează mai mult: te corectează înainte să se lipească greșeala, te pune să vorbești când ție ți-ar fi mai comod să asculți, și te ține la temele care îți folosesc ție, nu la lecția 7 din manual.

Cifrele de mai sus presupun deja lucru bine îndrumat. Singur, cu aplicații și filme, înmulțește-le cu 1,5 până la 2.

Deci, cât durează?

Dacă faci două lecții pe săptămână și mai lucrezi două ore pe cont propriu, adică ritmul care se potrivește unui om cu serviciu, ajungi cam așa:

• te descurci în vacanță, la A2, în aproximativ 10 luni
• trăiești singur acolo, la B1, în aproximativ un an și opt luni
• lucrezi în franceză, la B2, în aproximativ doi ani și jumătate

Sunt cifre pentru un om obișnuit, cu un ritm obișnuit. Cineva foarte hotărât, care fură minute în fiecare zi și vorbește fără să-i pese cum sună, le taie aproape la jumătate. Cineva care vine la lecție și atât, fără nimic între ele, le dublează. Aceleași lecții, același profesor, alt rezultat.

Nu sunt cifre care vând. Sunt cifrele adevărate, iar dacă cineva îți promite jumătate din ele fără să te întrebe nimic despre tine, îți vinde o senzație.

Vestea bună rămâne aceeași: primele rezultate nu apar la sfârșit. La 30 până la 40 de ore de lucru vorbit deja spui lucruri simple și ești înțeles. Momentul ăla vine mult mai repede decât crezi, și e cel care te ține în drum până la capăt.

Dacă vrei cifra ta, nu media

Numerele din articol sunt o medie. A ta depinde de câte limbi știi deja, de cât timp ai pe săptămână și de ce anume vrei să faci în franceză.

Îți spun sincer unde ești și cât ai de mers într-o discuție de cunoaștere de 20 de minute, gratuită și fără nicio obligație. Pleci cu un plan scris, chiar dacă nu continui cu mine.

Predau în română, oriunde ai fi: în România, în Moldova, în Franța. Prețurile sunt aici, fără abonament și fără taxă de înscriere.